Serverele VPS Windows sunt livrate cu Windows Server 2025 preinstalat și acces prin Remote Desktop. După activare primești pe email adresa IP, utilizatorul Administrator și parola.
Conectarea
- Pe Windows, apasă tasta Windows și caută Remote Desktop Connection (mstsc).
- Introdu adresa IP a serverului și apasă Connect.
- Completează utilizatorul Administrator și parola primite pe email.
- Acceptă avertismentul de certificat la prima conectare.
Pe macOS folosește aplicația Windows App (fostă Microsoft Remote Desktop) din App Store, iar pe Android/iOS aplicația cu același nume.
Ce faci imediat după prima autentificare
- Schimbă parola contului Administrator cu una proprie, lungă și unică.
- Aplică actualizările de Windows disponibile.
- Configurează firewallul, limitând RDP la adresele tale IP dacă ai IP fix.
- Activează backup-ul pentru datele importante — VPS-ul nu include backup implicit.
Serviciile VPS nu includ administrare. Dacă ai nevoie de configurări făcute de noi, poți contracta separat serviciul de administrare printr-un tichet.
Ultima actualizare: 6 septembrie 2026